miercuri, iunie 29, 2022
spot_img

Ultimile articole

”De-aia Hagi e Hagi” sau ”De la Enes Sali la Raul Bucur” (Foto)

Un caz cu totul special al fotbalului românesc ”la zi” se numește Raul Bucur. Nu a împlinit încă 19 ani. Mulți au auzit de el, alții, nu. Nu încă, pentru că băiatul are un talent fabulos, dar – cu sau fără intenție – este blocat ”la mantinelă”, de ani de zile, de chiar echipa la care a crescut, pentru care a jucat la juniori și care, într-un mod cel puțin bizar, ca să fim blânzi, pare că îl blochează (aproape) total, orice și oricât de bine ar face pe dreptunghiul de gazon.

Repet, l-am văzut jucând de multe ori, chiar pe teren, nu la televizor sau pe video. Știu bine ce spun. Urmăresc fotbalul de peste 55 de ani de ani, cam de prin anii imediat următori istoricului turneul final al Campionatul Mondial din Chile, 1962, când legendara Brazilia a cucerit al doilea său titlu mondial din istorie din cele 5, fără a-l putea folosi pe marele Pele (22 de ani) în finala de la Santiago cu Cehoslovacia (3-1): Gilmar – Djalma Santos, Mauro, Zozimo, Nilton Santos – Zito, Didi, Vava – Garrincha, Amarildo, Zagalo!  Am scris și scriu despre fotbal mii de articole, de 32 de ani și câteva luni, în ”Sportul”, ”Revista Fotbal”, ”Gazeta Sporturilor” (majoritatea copleșitoare), ”Sportul Ilustrat”, ”Sportul românesc”, ”Pro Sport”, ”Curentul” și multe altele, la care se pot adăuga câteva agenții de presă și inevitabilele site-uri ale modernelor tehnologii on-line din acest Secol al XXI-lea. Așadar, fără falsă modestie, cred că știu ce scriu și în niciun caz nu mă hazardez.

Raul Bucur (în FOTO sus), care va împlini 19 ani pe 24 decembrie 2021 și trebuia de mult să fie puternic lansat de antrenorii care l-au avut pe mână și s-au făcut că nu îl văd, este un talent uriaș. Doar experimentatul Valeriu Răchită a făcut excepție: l-a debutat în Liga a II-a la doar 16 ani, dar nu oricum, ci, atenție!, ca titular și integralist timp de mai bine de 10 etape – un autentic record -, fiind în acele jocuri un veritabil ”stâlp”, la o vârstă extrem de fragedă, al unei echipe greu încercate în bătăliile ligii secunde. Dar cu ”o singură” Răchită nu se face în niciun caz primăvară în Prahova, oricâtă valoare și simț de antrenor ar avea, și are!

Dacă ar fi avut șansa unui Gică Hagi ca antrenor, Raul Bucur ar fi debutat în mod cert și în Liga I, la aceiași 16 ani la care l-a văzut și l-a simțit (doar) Valeriu Răchită. Care Răchită, născut lângă Ploiești, este, culmea, și el ocolit cu foarte stranie obstinație de conducerea Petrolului. Aici e alt subiect asupra căruia, probabil, vom reveni, chiar dacă Petrolul are anul acesta un parcurs evident mai bun decât altădată. Doamne-ajută!

Și totuși, antrenorii Petrolului, de-a lungul mai multor ani, au dat dovadă de orbul găinilor. Și nu doar în ”cazul” Bucur. Asta ca să fim foarte politicoși și să nu vorbim de prostie ori rea-voință. Sau și de una și de alta.

Din nefericire, Raul Bucur n-a avut extraordinara șansă de a lucra cu un Gică Hagi, așa cum s-a întâmplat cu Enes Sali. Răchită nu a putut face prea multe singur, mai ales că nu e dorit la conducerea tehnică a Petrolului. Iar foarte talentatul Raul Bucur nu l-a mai întâlnit pe Valeriu Răchită și, cum spuneam, nu are nici privilegiul unui Enes Sali, adică acela de a lucra cu Gică Hagi! Tocmai de asta, între numeroase alte motive (pentru că sunt multe), Petrolul e tot în Liga a II-a și azi, din păcate, după mulți ani de încercări eșuate și rateuri spectaculoase, deși clubul în sine, orașul și fantasticii săi suporteri meritau și merită mult mai mult, infinit mai mult. Poate anul acesta Petrolul va promova, totuși, dar locul său era de mult în prima ligă. Doamne-ferește să nu apară vreo problemă în Play-Off! Și bine, măcar, că a fost adus în sfârșit un prahovean și fost petrolist autentic la echipă, Nae Constantin! Nu comentăm mai mult.

Și uite-așa, Hagi l-a debutat pe norocosul Enes Sali în LIGA I, la Farul, într-un meci foarte greu, cu Sepsi, la doar 15 ani și ceva ai puștiului! Și Hagi a făcut-o fără ezitare, așa cum a debutat mulți alți puști pe prima scenă, la Viitorul sau, acum, la Farul. De-aia Hagi e Hagi și și-a a construit SINGUR o echipă de la zero, Viitorul Constanța, după care a cucerit cu ea titlul național  în 2017, adică la doar 8 ani de la înființarea ”din neant”, plecând cu Viitorul din Liga a III-a, în locul unei echipe din orașul Ovidiu.

Raul Bucur, ca și Enes Sali (în FOTO sus), a trecut și el pe la diverse loturi de juniori, a jucat meciuri grele în Liga a II-a, luptând cu numeroși foști sau actuali fotbaliști de Liga I. Mai mult, a trecut pe la FC Snagov, Astra Ploiești, a fost dorit de Dinamo (și nu numai), iar acum joacă – și marchează goluri spectaculoase – la o echipă de mare tradiție, Metalul Plopeni. Numai la Petrolul nu e voie, nu știm de ce. Sau ne facem că nu știm. În fine…

De-aia Hagi e Hagi și gloabele rămân gloabe.

Jucătorii debutați de Hagi la 15 ani ajung și echipa națională de seniori!

… Chiar dacă România a ratat calificarea la CM 2022

După cum se știe, „tricolorii” demisionarului Mirel Rădoi s-au impus cu 2-0 în deplasarea cu Liechtenstein, din preliminariile pentru CM 2022, dar nu a fost suficient, pentru că Macedonia de Nord a învins Islanda cu 3-1. Astfel, România a încheiat grupa pe locul al treilea și a ratat până și prezența la barajul pentru ”Mondialul” din Qatar.

Chiar dacă România nu s-a calificat, la meciul cu Liechtenstein s-a scris istorie. Enes Sali (de la Farul) a devenit cel mai tânăr debutant din istoria echipei naționale a României, la doar 15 ani, 8 luni și 22 de zile. O spunem din nou: cu o floare (de la Hagi) nu se face nici pe departe primăvară în amărâtul de fotbal românesc!

Mai e ceva de zis? Nu.

Ne mai mirăm că nu ne calificăm, de 24 de ani (și atunci tot cu Gică Hagi, dar în teren), la niciun turneu final de Campionat Mondial? Eu zic să nu ne mirăm. Și nici nu ne vom califica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Latest Posts